Colegiul Agricol Traian Săvulescu Tîrgu Mureș | Proiectul Agribusiness, terminat cu bine
2301
post-template-default,single,single-post,postid-2301,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,qode-page-loading-effect-enabled,,qode-title-hidden,qode_grid_1200,footer_responsive_adv,hide_top_bar_on_mobile_header,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-17.2,qode-theme-bridge,wpb-js-composer js-comp-ver-5.6,vc_responsive

Proiectul Agribusiness, terminat cu bine

În 23 octombrie 2020, a avut loc, pe platforma Zoom, activitatea de diseminare în cadrul proiectului Agribusiness, proiect derulat în Colegiul Agricol „Traian Săvulescu”, prin Asociația profesorilor din Colegiul Agricol, PROCATS, Fundația Civitas și RAF, în cadrul căruia 15 elevi și 2 profesori au participat în perioada 14-16 octombrie, la o vizită de studiu.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 15 elevi participanți și cei doi profesori însoțitori, Iszlai Timea și Lukacs Camelia, specialiștii din ziua de producție și procesare.

Obiectivul general al proiectului vizează completarea pregătirii teoretice a elevilor cu aplicații practice, astfel încât să le deschidă apetitul de a se implica pe termen lung în domeniul agriculturii, al producției sau în marketing, adică vizează direct antreprenoriatul în agricultură.

În cadrul proiectului s-a realizat asigurarea înțelegerii lanțului valoric de către cei 15 elevi participanți. Totodată, s-a realizat familiarizarea elevilor participanți cu strategiile de marketing. Ei au văzut relația dintre elementele lanțului valoric, de la modalitățile de obținere a furajelor, până la desfacerea produsului finit, dar au avut ocazia să conștientizeze și oportunitățile de viitor. În prima zi au vizitat Ferma Familială Roman, din comuna Păsăreni, localitatea Bolintineni, lângă Acățari, unde au urmărit modul în care sunt îngijite animalele, apoi, a doua zi, au vizitat fabrica de lapte SC Gabriella SRL, fabrică ce preia laptele fermei vizitate în ziua anterioară și îl transformă în produse lactate de calitate superioară. A treia zi au urmărit în magazinele Palas, Darina, piața agro-alimentară Cuza Vodă modul în care produsele Gabriella sunt dispuse pe rafturi, etichetate șamd.

La evenimentul de diseminare a fost invitat și ISJ Mureș, dar și reprezentanți ai firmelor vizitate, ai presei sau ai Fundației Civitas și RAF.

Elevii au realizat o scurtă prezentare a activităților la care au participat, accentuând utilitatea acestora pentru formarea lor.

Proiectul va continua și în anul următor, cu la fel de mult entuziasm și o implicare pe măsura provocărilor apărute de situația epidemiologică.