04 feb. Credința văzută prin ochii lui Mihai Eminescu
În cadrul Concursului județean de creație “Credința văzută prin ochii lui Mihai Eminescu”, organizat de Departamentul de tineret și biroul de cateheză- Structura de tineret pentru județul Mureș, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Ortodoxă a Alba Iuliei, și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș, sub îndrumarea dnei prof. Gligor Alina- Petruța, elevul Bako Arthur din clasa a IX-a, a obținut la secțiunea desen, premiul al II lea , în cadrul etapei pe protopopiat și mențiune la etapa a II-a- județeană. De asemenea, eleva Fajic Elmina Lara, din clasa a XI-a, a reprezentat cu mândrie școala noastră, obținând mențiune, la etapa județeană, secțiunea creație artistică.
Participarea la acest concurs a reprezentat o experiență valoroasă pentru elevii implicați, oferindu-le ocazia de a-și pune în valoare talentul artistic. Lucrările au reflectat originalitate, sensibilitate și implicare, demonstrând interesul elevilor pentru domeniul creație. În același timp, acest concurs a însemnat o experiență motivantă, ce a contribuit la exprimarea liberă și încrederea în propriile abilități.
Felicitări elevilor si dnei profesor îndrumător!

