06 dec. 1 Decembrie
În acest an, o parte a elevilor Colegiului Agricol „Traian Săvulescu”, din Tg. Mureș, adică elevi ai claselor a XII-a Tehnician în activități economice, a XII-a Tehnician în agricultură și a IX-a, Tehnician veterinar au marcat Sărbătoarea Națională într-un mod inedit, pentru ei: prin dezbatere. Ideea a venit de la copiii care, îmi reproșau că trebuie să serbeze în fiecare an, în mod elogios, o țară ce nu le oferă nici un viitor, le trimite părinții să lucreze în străinătate, încurajează lenea, hoția și corupția. Astfel, am propus trei moțiuni legate de ideea de patriotism, pe marginea cărora, folosind tehnici cunoscute în dezbatere, elevii să susțină sau să combată moțiunile. Deși începutul a fost mai timid, pe parcurs, atât afirmatorii cât și negatorii, au căzut de acord că suntem norocoși să avem o astfel de țară, iar neajunsurile pot fi îndreptate doar dacă o iubim necondiționat. Cred că niciodată n-am auzit imnul de stat intonat mai cu suflet de elevii mei, decât la sfârșitul acestor activități. Cu certitudine voi repeta experiența, deoarece am simțit o dorință sinceră a elevilor de a participa activ la schimbarea de atitudine, conștientizând că de ei depinde viitorul țării.