26 oct. “Ziua Europeană a Justiţiei Civile” sărbătorită la Curtea de Apel Mureş
În data de 25 octombrie 2016, colectivul clasei XI Economic împreună cu profesorul coordonator Nitescu Raluca, a participat la evenimentul cu tema “Drepturi, obligaţii, consecinţe”, eveniment susţinut de către Curtea de Apel Mureş. Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile şi a avut ca scop “asigurarea transparenţei actului de justiţie prin stabilirea unei relaţii de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiţie, magistraţii şi beneficiarii acestuia, justiţiabilii”.
Evenimentul a fost iniţiat cu o prezentare a activităţii instanţelor şi a rolului magistratului, elevii având ocazia să asculte rezultatele deliberărilor în urma şedinţelor publice din ziua respectivă, prezentate de un judecător.
În a doua parte a fost realizată o prezentare mai amplă a activităţii sistemului judiciar din România, accentul fiind pus asupra activităţii Curţii de Apel. Această prezentare a fost urmată de o dezbatere în urma căreia elevii au putut obţine informaţii utile cu privire la urmarea unei cariere in domeniul juridic.
Ultima parte a evenimentului a fost marcată de o dezbatere cu un invitat surpriză care a avut un impact major asupra elevilor şi care, i-a condus pe aceştia să reflecteze mai profund asupra temei evenimentului, respectiv “Drepturi, obligaţii, consecinţe”.
În urma acestui eveniment, atât elevii clasei XI Economic, cât şi profesorul coordonator, au rămas plăcut impresionaţi de noile informaţii, elevii menţionând că au rămas cu “o lecţie pentru viaţă”.
Prof. Niţescu Raluca