Colegiul Agricol Traian Săvulescu Tîrgu Mureș | Maica Domnului, model suprem pentru femeile creştine
3636
post-template-default,single,single-post,postid-3636,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,qode-page-loading-effect-enabled,,qode-title-hidden,qode_grid_1200,footer_responsive_adv,hide_top_bar_on_mobile_header,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-17.2,qode-theme-bridge,wpb-js-composer js-comp-ver-5.6,vc_responsive

Maica Domnului, model suprem pentru femeile creştine

Maica Domnului are un rol deosebit de important în spiritualitatea noastră ortodoxă. Unul dintre meritele creştinismului este acela că a contribuit în mod esenţial la promovarea demnităţii femeii, ca urmare a întraomenirii Fiului lui Dumnezeu din femeie, adică a Întrupării Fiului divin din Fecioara Maria.

Maica Domnului este modelul desăvârşit şi suprem al mamei creştine, model de sfinţenie, de rugăciune, de supunere şi devotament. Având-o pe Maica Domnului ca şi punct de referinţă, femeia creştină devine pentru familia ei o pildă de dăruire şi de responsabilitate; hărnicia şi dragostea ei revărsate în sânul familiei şi al societăţii, aduc pace, speranţă, dăruire şi demnitate. Ea modelează conştiinţa şi simţirea creştină a copiilor, fiind izvor de afecţiune şi icoană a dăruirii şi purtării de grijă pentru întreaga familie.

Maica Domnului este icoana perfectă a mamei, mama ideală şi femeie model pentru toate femeile şi mamele acestei lumi. Mama este femeia care se oferă lui Dumnezeu şi planurilor sale, este umanitatea consacrată puterii creatoare. Luând în considerare că mama este fiinţa aleasă de Dumnezeu pentru a-i fi reprezentantă pe pământ, ea se străduieşte să devină  întruchiparea luminii, a bunătăţii, a rodniciei.

Asemenea Fecioarei Maria, femeia este cea care primeşte să fie binecuvântată de Dumnezeu şi care apoi se dăruieşte şi dăruieşte. Femeia are felul ei de a fi, darul de a plăsmui întreaga fiinţă din interdependenţa ei aparte cu Dumnezeu. De multe ori, munca anonimă a mamei se aseamănă cu jertfelnicia păsării care îşi rupe cu ciocul din propriul său piept atunci când nu are cu ce-şi hrăni puii.

Este nevoie să privim permanent spre Maica Domnului, mama adevărată a tuturor oamenilor şi să încercăm să întrupăm în propria viaţă ceva din viaţa ei, din virtuţile şi vrednicia ei.

LA MULŢI ANI TUTUROR FEMEILOR!

Prof. de religie ortodoxă,

PETRUŢA GLIGOR